O definiție legală a încadrării juridice nu există, dar în doctrină s-a arătat că "încadrarea juridică a faptei înseamnă stabilirea textului de lege care o prevede și sancționează...
De-a lungul și de-a latul istoriei, omul s-a confruntat cu situații în care dreptatea s-a raportat la conceptul de justiție. Pe de o parte, oamenii se simt nedreptățiți...
Legea, spunea Plutarh cu aproape două mii de ani în urmă, și o făcea atât de frumos încât nu ne putem abține să vă aducem aminte, de câte ori avem prilejul, dragii noștri cititori...
Judecata corectă a unei pricini nu presupune neapărat aplicarea mecanică a unui text de lege, ci reprezintă mai mult decât atât, judecata trebuind a fi făcută "în litera și spiritul legii"...
Inadmisibilitate. Exercitarea unei căi de atac împotriva hotărârilor definitive pronunţate în materia revizuirii, în procedura admisibilităţii în principiu
Măsuri asigurătorii. Evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau a sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse
Obligativitatea motivării hotărârii instanțelor judecătorești. Condiţie a procesului echitabil. Examinarea susţinerilor părţilor în mod real şi efectiv de instanţă
Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat organizarea, prin Școala Națională de Grefieri (SNG), a concursului de admitere la SNG, în data de 7 mai 2023, la București...
UNBR. Consultare avocați – reținerea telefoanelor mobile la intrarea în unitățile de poliție
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) desfășoară o consultare în rândul avocaților cu privire la situația reținerii telefoanelor mobile și a altor dispozitive electronice…
Codul de procedură penală – modificări (Legea nr. 51/2023)
În M. Of. nr. 186 din 6 martie 2023 s-a publicat Legea nr. 51/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală...
În M. Of. nr. 186 din data de 6 martie 2023 s-a publicat Legea nr. 52/2023 pentru completarea alin. (1) al art. 139 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii...